Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

*****

Cuprins

4. Politică prin violenţă şi minciuni

a. Cum folosește comunismul violenţa şi minciunile 

b. Instigarea la violenţă în Occident

c. Crearea confuziei în Occident cu ajutorul minciunilor

 

5.  Calea spre totalitarism

a. Eradicarea liberului arbitru şi suprimarea valorilor morale

b. Totalitarism prin asistenţă socială, tehnologie și legiferare excesivă

6.  Amenințarea valorilor fundamentale de către comunism

Concluzie

Referinţe

*****

4. Politică prin violenţă şi minciuni

În doctrina comunistă, niciun mijloc nu este considerat prea excesiv. Partidele comuniste proclamă, în mod public, că violenţa şi minciunile sunt instrumentele lor pentru cucerirea şi conducerea lumii. De la prima apariţie a regimului comunist în Uniunea Sovietică până în prezent, în decursul doar a unui secol, comunismul a provocat moartea a cel puțin 100 de milioane de oameni. Membrii Partidului Comunist au răpit, torturat, ucis, distrus și mințit. Au folosit fiecare metodă extremă posibilă. Nivelul răutăţii lor este şocant. În plus, majoritatea participanţilor nu au remușcări.

Minciunile inventate de comuniști variază ca mărime, atât în ţările comuniste, cât şi în Occident. Acestea variază de la minciuni relativ mici, precum o farsă, știri false sau înscenări contra unui adversar politic, până la o serie de minciuni sistematice, la scară considerabilă, prin operaţiuni complexe. De exemplu, PCC a înscenat incidentul de autoincendiere din Piaţa Tiananmen și a dat vina pe membrii practicii spirituale Falun Gong – pentru a incita la ură împotriva acestei practici.

Sunt folosite și minciuni mari sau înșelăciuni mari, iar acest lucru este cel mai greu de gestionat deoarece minciunile mari sunt aproape echivalente cu întreaga ideologie comunistă. Scara lor este atât de enormă, operaţiunile au atât de multe fațete, durata lor este atât de lungă şi oamenii pe care îi afectează sunt atât de numeroși – incluzând și persoane care se dedică sincer cauzei — că adevărul situației este pierdut. Spectrul comunist a inventat minciuna “marii unităţi” ca fiind scopul comunismului. Deoarece afirmaţia nu a putut fi infirmată, cel puţin pe termen scurt, acest lucru a constituit înșelăciunea pe care s-a bazat întregul proiect comunist. Comuniștii susțin că ei creează Raiul pe pământ, dar aceasta este cea mai mare minciună a lor, iar singurul rod al acestei minciuni este crearea iadului pe pământ.

Capitolul precedent a analizat modul în care comunismul a uzurpat noțiunea de progresism printr-o altă Mare Înșelăciune. În ultimele decenii, comunismul a deturnat o serie de mișcări sociale şi a condus oamenii la haos şi revoluţii, despre care se va discuta în capitolele ulterioare. 

a. Cum folosește comunismul violenţa şi minciunile

Partidele comuniste încurajează conflictul de clasă – iar acest conflict este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Aşa cum se spune în Manifestul Comunist: “Comuniştilor le repugnă să-şi ascundă opiniile şi scopurile. Ei declară deschis că scopurile lor pot fi atinse numai prin răsturnarea forţată a tuturor condiţiilor sociale existente”. ^[1]Karl Marx şi Friedrich Engels, “Manifestul comunist“ Lenin a scris în “Statul şi Revoluţia”: “Am spus deja mai sus şi vom expune mai pe larg mai târziu, că teoria lui Marx şi Engels despre inevitabilitatea unei revoluţii violente se referă la statul burghez. Acesta nu poate fi înlocuit de statul proletar (dictatura proletariatului) prin procesul de “dispariție treptată”, ci ca o regulă generală, doar printr-o revoluţie violentă”. ^[2]Vladimir Lenin, “Statul şi Revoluţia“, (1918), 381–492, Arhiva marxistă pe internet, accesată pe 17 aprilie, 2020 https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1917/staterev/ch01.htm

În timpul procesului de acaparare a puterii — așa cum s-a văzut în timpul Comunei din Paris, a Revoluţiei Ruse sau a ascensiunii PCC — partidele comuniste folosesc metode extrem de violente şi sângeroase. Indiferent dacă dușmanii lor sunt tineri sau bătrâni, sănătoși sau neputincioși, partidele comuniste incendiază, jefuiesc şi ucid, manifestând o răutate care şochează sufletul. Crimele comise în regimurile comuniste violente sunt atât de numeroase încât sunt aproape imposibil de numărat.

Partidele comuniste sunt dispuse să promită orice, dar nu se gândesc niciodată să își respecte promisiunile. Pentru a-și satisface nevoile, își schimbă oricând doresc declarațiile, fără nicio bază morală și fără niciun simț al rușinii. Lideri precum Mao, Ben Bella și Castro au afirmat cu toții că nu vor instaura niciodată regimuri totalitare. Dar, odată ajunși la putere, au luat imediat măsuri pentru a concentra toată autoritatea în propriile mâini, organizând epurări în cadrul partidului, precum și campanii de persecuție împotriva disidenților și a publicului obișnuit.

În plus, manipularea lingvistică este una dintre principalele metode pe care cultul comunist le foloseşte pentru a înşela oamenii — adică modificarea sensului cuvintelor şi chiar transformarea cuvintelor în contrariul lor. Pe măsură ce limbajul modificat este folosit în mod repetat, înţelesurile sale distorsionate devin adânc înrădăcinate în mintea oamenilor. De exemplu, noțiunea de “Dumnezeu” este echivalată cu “superstiţia”; “Tradiţia” este echivalată cu “înapoierea”, “prostia” şi “feudalismul”; “Societatea occidentală” este echivalată cu “forţe ostile” sau “antichineze” iar”proletariatul” devine “stăpânul bunurilor de stat”. Deşi în comunism oamenii nu au putere, comuniştii afirmă că “toată puterea aparţine poporului”. Semnalarea nedreptăţii este etichetată ca “incitare la subminarea puterii de stat”. Prin urmare, atunci când vorbesc cu cei care au fost profund otrăviţi de cultul comunist, oamenii tind să constate că cele două părţi, adesea, nu au o bază comună de comunicare, deoarece ei nici măcar nu pot fi de acord asupra semnificațiilor cuvintelor.

Cultul comunismului nu numai că spune minciuni în sine, ci creează şi un mediu care să facă ca întreaga populaţie să i se alăture în minciună — inclusiv prin studiul politic forţat, prin declararea obligatorie a poziţiei politice şi prin examinarea politică. Aceasta este menită să-i forţeze pe oameni să spună lucruri pe care nu le cred şi astfel să îi demoralizeze şi să le degradeze sentimentul de a putea deosebi binele de rău. După ce oamenii devin conștienți de înșelăciunile comuniste, ei răspund cu propriile lor minciuni. Cultul comunist ştie că oamenii îl mint, dar acest lucru este acceptabil, deoarece minciuna în sine face parte din joc. Comuniştii sunt în pericol atunci când oamenii încep să spună adevărul.

Aplicarea unei culturi a falsităţii este un mijloc de degenerare morală conceput de comunişti. Această carte a menționat în repetate rânduri că regimul comunist chinez nu doreşte numai să omoare corpul fizic, ci şi să genereze corupţie morală extremă. În acest sens, spectrul comunist şi-a atins parţial obiectivul.

b. Instigarea la violenţă în Occident

Spectrul comunismului este compus din forța primitivă a urii, iar teoriile sale sunt infuzate cu ură. Promovează lupta de clasă şi atribuie rădăcina oricărei probleme structurilor sociale tradiţionale. Vorbeşte despre bogaţi ce îi exploatează pe cei săraci pentru incitarea resentimentelor şi urii faţă de cei bogaţi şi pentru a incita la revoluţie şi violenţă. Odată cu expansiunea mişcărilor comuniste, manipularea, violenţa şi minciunile acestora au devenit obişnuite în Occident şi au umplut societatea cu ranchiună.

O societate cu o tendinţă mai accentuată către violenţă va deveni mai instabilă şi mai divizată. În societatea americană, unii politicieni și agenți politici își atacă dușmanii prin mijloace lipsite de scrupule precum: înşelăciunea, atacurile personale şi altele. În prezent, diferențele ireconciliabile dintre cele două partide majore le fac pe acestea să pară la fel de incompatibile ca focul și apa.

Partidele și politicienii de stânga susțin că vor proteja drepturile oamenilor și vor respecta reglementările unei societăți democratice. Dar când ajung la putere, sub influența spectrului comunist, folosesc toate metodele pentru a suprima disidența și pentru a-i priva în mod arbitrar pe ceilalți de drepturile lor.

Nu toată lumea își dorește conflict, este nevoie doar de câţiva activişti comunişti care joacă un rol central, pentru a stârni agitaţie. După alegerile prezidențiale din 2016, extremiștii Antifa şi-au ales ţinta – conservatorii – şi i-au vânat la mitinguri şi cu alte ocazii. Aceștia i-au oprit pe suporterii președintelui și gânditorii conservatori să vorbească la evenimente și, în unele cazuri, chiar i-au atacat fizic.

În iunie 2017, Steve Scalise, liderul grupului republican majoritar al Camerei Reprezentanţilor, a fost împuşcat şi rănit la baseball de către un susţinător al unei alte formaţiuni politice. Un politician de stânga din Nebraska chiar a declarat că era “bucuros” că Scalise a fost împuşcat și și-a dorit ca acesta să moară. În scurt timp, acest oficial a fost demis din funcţia de preşedinte al comitetului partidului său, la nivel de stat.

c. Crearea confuziei în Occident cu ajutorul minciunilor

Comunismul are o reputaţie cutremurătoare în Occident, aşa că minciunile sunt singura modalitate în care îşi poate extinde influenţa.  Unii politicieni promovează politici care sunt practic comuniste, dar care sunt ambalate sub un alt nume, folosind sloganuri precum „libertate”, „progres” și „interes public”.  De exemplu, înfiinţarea unui sistem social de asistenţă medicală socializat nu este numit socialist, ci „îngrijire medicală pentru toți” și „asistență medicală universală”, sau este justificat ca fiind susținut de opinia publică. Atunci când politicienii de stânga vor să-i oblige pe angajatori să plătească un salariu minim, ei îl numesc “salariul minim pe economie”. Aceștia fac promisiuni goale pentru a fi aleși, similar cu ceea ce fac partidele comuniste pentru a câștiga puterea. De fapt, scopul lor este de a avansa socialismul, iar tactica lor reflectă promisiunile comuniste de a crea „raiul pe pământ”.

În mod specific, politicienii folosesc politici fiscale și de impozitare distorsionate și bazate pe redistribuire  — precum acordarea de stimulente fiscale sindicatelor, programelor guvernamentale şi companiilor minoritare — şi, totodată, cresc impozitele altor companii și ale celor bogați. Rezultatul este că beneficiarii acestor politici (inclusiv cei săraci, sindicatele etc.) se bazează pe politicienii care îi favorizează şi apoi aceștia îi sprijină în alegeri. Astfel de politicieni au o poziţie stabilă pe termen lung în regiunea respectivă şi îşi pot construi maşinăria politică. În acelaşi timp, companiile sunt stoarse din punct de vedere financiar și astfel se micșorează, dau faliment sau se mută, rezultând o scădere constantă a veniturilor fiscale și a oportunităților de ocupare a forţei de muncă a oraşului, și, în cele din urmă, oraşul intră în faliment.

În trecut, oamenii au crezut că societatea americană era cu adevărat liberă şi era ultimul bastion împotriva comunismului. Dar astăzi, oamenii văd, în mod clar, că o impozitare ridicată, un sistem de asigurări sociale extrem de dezvoltat, colectivismul, guvernarea extinsă, social democraţia, “egalitatea socială” şi altele — toate derivate într-un fel sau altul din ADN-ul ideologic socialist şi marxist-leninist — sunt păstrate cu sfințenie în politică şi puse în practică. În special, generaţia tânără nu este conştientă de istoria brutală a ţărilor comuniste. Ei tânjesc şi urmăresc un ideal iluzoriu şi sunt înşelaţi de noul chip pe care îl afișează comunismul. Rezultatul este că ei merg, fără să ştie, pe un drum spre ruină.

5. Calea spre totalitarism

Controlul totalitar exercitat de regimurile comuniste asupra vieții cetățenilor lor este bine documentat. Dar ramurile ideologice ale comunismului în țările democratice lucrează pe ascuns către același scop, susținând legi care extind agresiv puterea guvernamentală și cresc controlul asupra societății și economiei. Mai înspăimântător este faptul că autoritariștii de astăzi au la dispoziție știința și tehnologia, ceea ce le oferă puteri de supraveghere și control social pe o scară pe care tiraniile din trecut abia și-ar fi putut-o imagina.

a. Eradicarea liberului arbitru şi suprimarea valorilor morale

Când fiinţele umane urmează valorile tradiţionale stabilite de Divin, dezvoltarea culturii lor va urma o cale dreaptă, oferindu-le o modalitate importantă de a se conecta cu divinitatea. Diferitele sisteme sociale și politice regăsite în întreaga umanitate sunt, de asemenea, derivate din culturile lor.

Oamenii sunt înzestrați de Creator cu liberul arbitru şi capacitatea de a-și gestiona propriile lucruri. Oamenii ar trebui să se conducă prin autodisciplină, prin conduită morală şi prin responsabilitate pentru ei înşişi şi pentru familiile lor. După ce a studiat politica americană în secolul al XIX-lea, filosoful politic francez Alexis de Tocqueville a avut o mare apreciere pentru societatea americană. El a fost impresionat de capacitatea americanilor de introspecţie, de înţelegere a răului, de dorinţa de a rezolva probleme cu răbdare şi de lipsa totală a violenţei în rezolvarea problemelor sociale. El a crezut că măreţia Statelor Unite rezidă în capacitatea de a-şi corecta propriile greşeli. 

Ceea ce vrea spectrul comunist, pe de altă parte, este să instige oamenii să se opună tradiţiei şi moralităţii şi să blocheze calea pe care oamenii se îndreaptă spre bunătate şi spre divinitate. Oamenii din ţările comuniste sunt transformaţi, fără să observe, din a fi poporul lui Dumnezeu în a deveni supuși ai diavolului. În ţările comuniste, guvernul monopolizează resursele sociale, astfel încât totul trebuie să se desfășoare urmând instrucţiunile liderilor partidului comunist, care trebuie să prezinte ei înșiși o „natură de partid” suficientă, dacă vor să să supraviețuiască luptelor vicioase dintre facțiuni caracteristice regimurilor comuniste. Cetățenii obișnuiți sau cadrele de rând care încearcă să-şi urmeze conştiinţa și să acționeze moral, sfârşesc invariabil prin a încalca linia ideologică a partidului și sunt fie retrogradați, fie etichetați dușmani ai statului. Apoi, ei devin clasa cea mai de jos și sunt forţaţi să se zbată pe ultimele trepte ale societăţii.

În societăţile libere, guvernul se îndreaptă, de asemenea, spre autoritarism şi “marele guvern” ajunge să controleze aproape totul. Una dintre caracteristicile politicii autocratice este un guvern central puternic care planifică și direcționează economia. În prezent, guvernele occidentale au o putere imensă de a interveni şi de a controla economia pentru a-și îndeplini planurile guvernamentale; ele utilizează instrumentele politicii fiscale – cheltuielile și veniturile bugetului de stat – cât și impozitarea şi finanţarea datoriei.

Extinderea puterii administrative centrale, controlul guvernamental local asupra vieţii cetăţenilor și adoptarea a numeroase legi şi hotărâri judecătorești au avut ca rezultat o extindere totală a puterii guvernamentale şi un control fără precedent asupra societății. “Corectitudinea politică” este o scuză pentru a priva oamenii de libertatea de exprimare. Cei care denunţă în mod deschis politicile sinistre sunt considerați ca angajându-se în “discursuri de ură”. Cei care îndrăznesc să se opună “corectitudinii politice” sunt marginalizaţi, izolaţi, în unele cazuri concediaţi şi, în cazuri extreme, ameninţaţi sau atacaţi.

Standardele politice deviate au înlocuit standardele morale drepte. Aceste standarde sunt apoi puse în aplicare cu ajutorul puterii legii, a reglementărilor și a atacurilor publice, creând astfel o atmosferă de teroare socială şi de presiune.  Această teroare socială poate suprima apoi liberul arbitru al oamenilor şi libertatea de a urmări bunătatea. Aceasta este esenţa politicii totalitare.

b. Totalitarism prin asistenţă socială, tehnologie și legiferare excesivă

Societatea occidentală contemporană este acum plină de legi și reglementări care reglementează detaliile a aproape fiecărui aspect al societății, de la practicile aflate la locul de muncă și până la creșterea copiilor. Sistemul de asigurări sociale este văzut din ce în ce mai mult ca o necesitate implicită, mai degrabă decât ca o formă de ajutor de urgență pentru cei cu adevărat defavorizați. Progresele tehnologice au permis guvernelor să își impună birocrația la o scară ce nu a fost niciodată posibilă. Grupurile de stânga și politicienii încurajează și accelerează acest proces pe care îl promovează ca pe un progres.

De fapt, extinderea supravegherii guvernamentale și a sistemului de asistenţă socială reprezintă o amenințare gravă pentru libertate și moralitate. În secolul al XIX-lea, Tocqueville a observat că „dacă despotismul ar apare astăzi printre naţiunile democratice ale zilelor noastre, ar putea să-şi asume un caracter diferit; ar fi mai extins şi mai moderat; ar degrada oamenii fără să-i mai chinuie”. ^[3]Alexis de Tocqueville, “Democraţia în America“, volumul 2, trad. Henry Reeve (Londra: Longmans, Green și Co., 1889), 289.

De la nivelul federal, până la stat, judeţ şi oraş, în fiecare an se adoptă mii de legi noi. Aproape totul are o lege sau o regulă care o limitează. Codul fiscal american are zeci de mii de pagini, în timp ce legea asigurărilor de sănătate se ridică la peste douăzeci de mii de pagini. Chiar și judecătorii și avocații nu pot înțelege toate legile, ca să nu mai vorbim de un cetățean obișnuit. O persoană poate încălca o lege fără să-și dea seama.

Mai mult, oricât de perfectă ar fi legea, ea este doar o formă externă de constrângere și nu poate guverna inima umană. După cum a spus Lao Tzu, „Cu cât sunt promulgate mai multe legi, cu atât mai mulţi hoţi şi bandiţi vor exista”.

Oamenii ignoră faptul că problemele sociale sunt cauzate de dezlănțuirea părții rele a omului. Pe măsură ce creează tot mai multe legi, ignorând esența problemei, se formează un cerc vicios, iar societatea își începe marșul către totalitarism, pas cu pas.

De-a lungul istoriei, guvernele competente și-au menținut capacitatea de a aloca resurse săracilor, cum ar fi în perioadele de foamete, secetă sau inundații. În același timp, organizațiile de caritate existau în mod organic în comunitățile locale și în organizațiile religioase. În secolul al XX-lea, juristul britanic A.V. Dicey a observat că totuși, guvernele au început să vadă bunăstarea indivizilor ca pe ceva ce trebuie reglementat și prevăzut pentru impozitare:

Acum, înainte de 1908, întrebarea dacă un bărbat, bogat sau sărac, ar trebui să-şi facă asigurare de sănătate era o chestiune care a fost complet lăsată la discreția sau indiscreția fiecărui individ. Alegerea sa privea statul la fel de mult ca și întrebarea dacă ar trebui să poarte haina neagră sau haina maro. Dar Legea asigurărilor naţionale va aduce pe termen lung asupra statului, adică asupra contribuabililor o responsabilitate mult mai grea decât este anticipată de alegătorii englezi[…][Asigurarea de șomaj] este, de fapt, recunoaşterea de către stat a datoriei de a asigura un om împotriva răului care decurge din faptul că nu are nicio slujbă. […] Legea asigurărilor naţionale este în conformitate cu doctrinele socialismului. […] ^[4]Albert Venn Dicey, Prelegeri despre relația dintre drept și opinia publică în Anglia, în timpul secolului al XIX-lea (Londra: Macmillan and Co., 1919), xxxviii, Biblioteca online a libertății, … Continue reading

Cu toate acestea, marile state ale bunăstării instituite de guverne sunt afectate de puncte slabe inerente. Lucrurile care par gratuite vor avea întotdeauna un cost ascuns sau implicit. Nivelurile ridicate de bunăstare se bazează pe o impozitare ridicată, care cauzează tot felul de probleme sociale. Modelul nordic de bunăstare socialistă a fost odată considerat un exemplu pozitiv de prosperitate socialistă care trebuie imitat de Occident, totuși, în Europa de Nord, raportul dintre rata impozitului și PIB este printre cele mai mari din lume, multe dintre ratele de impozitare ale ţărilor fiind de circa 50%.

Analiștii au subliniat câteva probleme fatale ale asistenței medicale socialiste. Este nesustenabilă, deoarece oamenii doresc să beneficieze de serviciile gratuite mai mult decât plătesc pentru ele. Nu există nici recompense pentru performanţă și nici sancţiuni pentru rezultate slabe, iar cei care lucrează în industria medicală nu trebuie să îşi asume nicio responsabilitate juridică pentru ceea ce fac. Aceasta provoacă pierderi uriaşe guvernului: oamenii exploatează lacunele din sistem pentru a fura, abuzează de sistem şi se angajează în economia subterană. Statul decide viaţa şi moartea oamenilor prin intermediul sistemului medical şi este afectat de birocraţie.^[5]Paul B. Skousen, “Socialistul Gol“, (Salt Lake City, UT: Izzard Ink, 2014), ediție Kindle.

În 2010, un bărbat în vârstă de 32 de ani, pe nume Jonas, din nordul Suediei, a trebuit să-și sutureze propria rană sângerândă după ore de așteptare pentru îngrijiri medicale. După ce s-a tăiat din greșeală în timp ce își renova casa, mai întâi el a mers la clinica ambulatorie, care în scurt timp și-a terminat programul. Apoi a aşteptat o oră în camera de urgenţă în timp ce rana lui continua să sângereze. În cele din urmă, observând un ac și un fir pe care asistentele medicale le lăsaseră deoparte, a încercat să se trateze singur. Personalul spitalului l-a raportat ulterior pentru încălcarea legii prin utilizarea echipamentului spitalului fără autorizație.  ^[6]Peter Vinthagen Simpson, “Jonas, 32 de ani, şi-a cusut propriul picior după ce a aşteptat în urgenţă“, The Local, 3 august 2010 https://www.thelocal.se/20100803/28150

Acesta este doar un exemplu al modului în care un sistem de bunăstare socializat poate duce la rezultate ridicole. Deoarece toată lumea dorește asistență medicală gratuită, se abuzează de resurse. Conflictul dintre resursele limitate şi cererea ca lucrurile să fie gratuite provoacă dezechilibre între cerere şi ofertă. Lipsurile din aprovizionare conduc la perioade lungi de așteptare și îngrijire inadecvată, iar cei care au cu adevărat nevoie de îngrijire sunt afectaţi de medicina socializată.

În plus, deși protecția socială care începe din pruncie şi până în mormânt pare dezirabilă pentru mulți, dependența populației de guvern stabilește bazele unui regim autocratic. Acest principiu se reflectă clar în înțelegerea marxistă că socialismul este doar stadiul primar al comunismului.

Implicarea mai mare a autorităților în reglementarea societății sau în viața cetățenilor necesită sisteme mai mari de control ale statului: angajarea personalului și elaborarea regulamentelor necesită bani, care sunt generați din impozitare. Odată cu extinderea statului vine și crearea unor clici politice puternice care au un interes personal în păstrarea și extinderea domeniului de aplicare al autorității lor.

Tehnologia face ca guvernele să își controleze populațiile și mai ușor. Partidul Comunist Chinez este reprezentantul cel mai evident al acestei probleme, dar aceleași pericole sunt prezente și în țările occidentale, în special în Europa, unde programele socialiste sunt deja omniprezente.

China de astăzi are cel mai mare sistem de supraveghere din lume. În locurile publice și pe drumuri, camerele de supraveghere sunt peste tot. În doar câteva minute, faţa unei persoane care este vizată poate fi găsită dintr-o mare de 1,4 miliarde de oameni. Software-ul de supraveghere încorporat în WeChat pe telefoanele mobile permite supravegherea deschisă, iar confidențialitatea lipseşte cu desăvârşire pentru oricine deține un telefon mobil. Nu are, pur şi simplu, unde să se ascundă.

Pe măsură ce tehnologia devine din ce în ce mai avansată și guvernele devin din ce în ce mai mari, o continuare pe calea socialismului în Occident ar avea ca rezultat o soartă la fel de înfricoșătoare: de a fi constant monitorizat, presat şi gestionat. Acest scenariu final nu este deloc o exagerare.

În plus față de supravegherea fizică și cenzura, guvernul poate utiliza și baze de date mari și informații financiare pentru a-i concedia pe cetățenii vizați. Băncile pot fi făcute să le anuleze ipotecile. Un guvern cu aceste mijloace tehnologice poate revoca licențele cetățenilor neobedienți și le poate întrerupe accesul la bunăstarea socială, care, din cauza altor politici economice, este singurul lor mijloc de a-și menține mijloacele de trai.

6. Amenințarea valorilor fundamentale de către comunism

Ideologiile comuniste au făcut ravagii în sfera politică de secole. În Est, regimurile comuniste au mobilizat forțele statului pentru a zdrobi adversarii politici, a distruge cultura tradițională și a ucide zeci de milioane de oameni. În Occident, mișcările de stânga au preluat constant procesul democratic. În timp ce evită violența deschisă și dictatura, politicile pe care le susțin urmează aceeași filozofie a luptei. Pofta de putere, bogăție și faimă au existat de tot atâta timp cât și umanitatea însăși, întrucât toată lumea deține atât capacitatea de a face rău cât și de a face bine. Profitând de slăbiciunile morale inerente naturii umane, spectrul comunismului a cultivat rețele de „agenți” din întreaga lume.

Datorită infiltrării comuniste, societățile occidentale de astăzi sunt divizate într-un grad fără precedent, stânga folosindu-și toată puterea pentru a-i obstrucționa și a-i împiedica pe cei care au opinii tradiționale în politică. Nu este o exagerare să spunem că Occidentul se află acum într-un război pentru propriile sale valori.

Influența politică de stânga s-a dovedit extrem de rezistentă la încercările de slăbire sau inversare a acesteia. Politicienii și activiștii aflați sub influența comunismului colaborează cu mass-media pentru a discredita opoziția și a răspândi informații înșelătoare pentru a deruta publicul. Oficialii de stânga ignoră sau împiedică decretele guvernamentale, deviază resursele publice pentru a-și susține agendele ideologice și adoptă politici care exacerbează diviziunea socială și conflictul.

În 2018, potrivit unui sondaj efectuat de Centrul NORC pentru Cercetări în domeniul Afacerilor Publice și Associated Press, peste 80% dintre respondenți au spus că ei cred că americanii sunt puternic divizați cu privire la valorile importante și că țara era mai profund divizată în politică decât în trecut.^[7]Juana Summers, „Sondaj AP-NORC: Majoritatea americanilor văd o națiune puternic divizată”, Associated Press, … Continue reading

Statul este de neegalat în capacitatea sa de a mobiliza resursele umane și economice. Exercitată corespunzător, puterea politică poate aduce mari beneficii întregii națiuni și poate îmbunătăți comunitatea internațională. Dar așa cum s-a văzut de-a lungul istoriei și în istoria mișcării comuniste, abuzul acestei puteri duce la crime monstruoase.

Fostul președinte american Reagan a spus în primul său discurs inaugural: “Din când în când, am fost tentaţi să credem că societatea a devenit prea complexă pentru a fi condusă prin autoguvernare, că guvernarea de către un grup de elită este superioară guvernării de către, și, pentru popor. Ei bine, dacă niciunul dintre noi nu este capabil să se guverneze, atunci care dintre noi are capacitatea de a guverna pe altcineva?”.^[8]Ronald Reagan, „Primul discurs inaugural al lui Ronald Reagan” (discurs, Capitolul SUA, Washington, DC, 20 ianuarie 1981), Proiectul Avalon, accesat la 17 aprilie 2020, … Continue reading

Preşedintele Donald Trump a spus:” În America, nu ne închinăm guvernului, ne închinăm lui Dumnezeu”. ^[9]Donald Trump, „Remarci ale președintelui Trump la Summit-ul pentru alegătorii din 2017” (discurs, Omni Shoreham Hotel, Washington, DC, 13 octombrie 2017), Casa Albă, accesat la 17 aprilie … Continue reading

Unitatea unei țări necesită un set comun de valori și o cultură comună. Deși doctrinele diferă de la o religie la alta, standardele pentru bine și rău sunt similare. În Statele Unite, acest lucru face posibilă conviețuirea în armonie a persoanelor cu diferite origini etnice și culturale. Cu toate acestea, atunci când oamenii sunt divizați în legătură cu chestiunile morale fundamentale, este în joc chiar supraviețuirea țării.

*****