Cum conduce spectrul comunismului lumea: Concluzie

Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

*****

De-a lungul istoriei, omenirea a avut parte de epoci de splendoare și glorie, dar și de nenumărate episoade tragice și dezastruoase. Privind înapoi, constatăm că rectitudinea morală determină guvernarea curată, puterea economică, strălucirea culturală și prosperitatea națională în timp ce degenerarea morală semnalează căderea națiunilor și dispariția unor civilizații întregi.

Astăzi, omenirea a atins un apogeu al bogăției materiale, dar se confruntă cu provocări fără precedent cauzate de dezastrul adus de comunism. Scopul final al comunismului nu este acela de a crea un paradis pe pământ, ci de a distruge omenirea. Natura comunismului este aceea a unui spectru malefic, înfăptuit de ură, degenerare și alte forțe primare din univers. Din ură, a sacrificat peste 100 de milioane de oameni, a călcat în picioare câteva mii de ani de civilizație rafinată și a corupt moralitatea umană.

Spectrul comunist a făcut aranjamente pentru a corupe atât Estul, cât și Vestul, adoptând diferite strategii în diferite țări. În Est, el a sacrificat nemilos oamenii și i-a forțat să accepte ateismul. În Occident, comunismul a ales o cale alternativă: s-a infiltrat în societate sub o formă ascunsă, convingându-i pe oameni să-și abandoneze credințele tradiționale și valorile morale.

Folosind regimuri și organizații comuniste, tovarăși de drum, complici și agenți dubli, comunismul a raliat elemente negative prezente în lumea umană pentru a acumula o putere colosală. Cu această putere, el a subminat și și-a stabilit controlul în toate sferele sociale, inclusiv în politică, economie, drept, educație, mass-media, artă și cultură. Omenirea de azi se află într-o situație critică.

Privind retrospectiv la ultimele două secole ale dezvoltării sociale, se pot observa, cu claritate, motivele care au contribuit la triumful comunismului. Când oamenii se complac în plăcerile materiale aduse de progresul tehnologic și permit răspândirea ateismului, ei resping mila divină și se predau maleficului. După ce o mare parte a omenirii s-a îndepărtat de tradițiile stabilite de divinitate, ea este acum ușor de înșelat de către comunism și de numeroasele sale permutări ideologice, precum socialismul, liberalismul și progresismul.

Cultura tradițională arată calea pe care oamenii o pot urma pentru a-și păstra moralitatea și a obține salvarea în epoca finală. Cu toate acestea, odată cu atacarea constantă a culturii tradiționale și respingerea adevărurilor morale de bază, legătura dintre om și divinitate a fost întreruptă. Omul nu mai poate înțelege învățătura divină, iar răul și-a instaurat supremația provocând dezastru în tărâmul uman. Când moralitatea umană cade sub standardele de bază cerute ființelor umane, Divinitatea, cu mare părere de rău, trebuie să abandoneze omenirea în timp ce diavolul îl conduce pe om în abisul damnării.

Dar, ajungând la extrem, situația este menită să se schimbe. Este un principiu etern în tărâmul uman că răul nu poate înfrânge niciodată binele. Victoria momentană a comunismului este un fenomen temporar, provocat de diavol, care a intimidat oamenii prin puterea lui iluzorie și ispitele înșelătoare. Cu toate că omul este imperfect, el poartă în natura sa bunătatea, virtutea și curajul moral care au fost cultivate și moștenite de secole și milenii. În aceasta se află speranța lui.

Evenimentele globale se dezvoltă într-un ritm incredibil. Dreptatea este în ascensiune, iar oamenii lumii se trezesc.

În China, milioane de oameni au rezistat în mod pașnic conducerii tiranice a Partidului Comunist Chinez, rămânând statornici în credința și moralitatea lor. Inspirați de seria editorială Nouă Comentarii Despre Partidul Comunist, peste 350 de milioane de chinezi au renunțat, cu curaj, la legăturile lor cu PCC și cu organizațiile sale afiliate, prin actul “tui dang” sau “părăsirea partidului”. Tot mai multe persoane decid sincer, din inimă, să se elibereze de cătușele comunismului. Astfel, dezintegrarea Partidului Comunist Chinez este deja în plină desfășurare.

Sfârșitul Partidului Comunist este un aranjament divin. Dacă liderii Chinei vor lua măsuri pentru a desființa partidul, li se vor oferi toate condițiile necesare pentru o tranziție curată. În viitor, ei vor putea obține autoritatea adevărată – cea acordată de Divinitate. În cazul în care refuză, cu încăpățânare, să facă această alegere, ei vor avea aceeași soartă ca partidul, alăturându-i-se în calamitatea finală.

Lumea trăiește o renaștere a culturii tradiționale și a moralității prin alinierea la valorile universale ale adevărului, compasiunii și toleranței. În prim plan în această renaștere este compania Shen Yun Performing Arts, ale cărei turnee se pot vedea pe cinci continente. Prin prezentarea dansului clasic chinez, Shen Yun aduce aceste valori publicului din întreaga lume.

Occidentul a început să recunoască infiltrarea comunistă și subminarea culturii tradiționale care a avut loc în ultimul secol. Societatea a început să fie curățată de elementele comuniste și de cultura modernă deviată în multe domenii, începând de la cel legislativ și educație și până la administrația guvernamentală și relațiile internaționale. Guvernele multor țări  devin din ce în ce mai vigilente împotriva regimurilor comuniste și a catalizatorilor lor, ceea ce reduce considerabil influența comunismului pe scena mondială.

Comunismul nu este un inamic care poate fi învins prin forța militară. Pentru a elibera lumea de sub stăpânirea sa, trebuie să începem prin a ne purifica pe noi înșine din interior. Li Hongzhi, fondatorul Falun Gong, a scris în articolul său “Liniștiți exteriorul prin cultivarea interiorului”:

“Dacă oamenii nu apreciază virtutea, lumea va fi în mare haos și va fi scăpată de sub control; fiecare va deveni dușmanul celuilalt și vor trăi fără fericire. Trăind fără fericire, ei nu se vor teme de moarte. Lao Zi a spus; “Dacă populația nu se teme de moarte, la ce bun să-i ameninți cu moartea?” Acesta este un mare, iminent pericol. O lume pașnică este ceea ce oamenii nădăjduiesc. Dacă în acest moment un număr excesiv de legi și decrete sunt create pentru a asigura stabilitatea, vor sfârși prin a avea efectul opus. Pentru a rezolva această problemă, virtutea trebuie să fie cultivată peste tot în lume – numai în felul acesta poate fi problema rezolvată în mod fundamental. Dacă oficialii sunt altruiști, statul nu va fi corupt. Dacă populația prețuiește cultivarea sinelui și creșterea virtuților și dacă atât oficialii cât și civilii exercită stăpânirea de sine în mințile lor, întreaga națiune va fi stabilă și susținută de popor. Fiind solidă și stabilă, națiunea va intimida, în mod natural, dușmanii din afară și pacea va domni, astfel, sub ceruri. Aceasta este munca unui înțelept”. [1][1] Li Hongzhi, “Liniștiți exteriorul prin cultivarea interiorului”, în Principii Esențiale pentru O Avansare Ulterioară, 5 ianuarie 1996, … Continue reading

Creatorul milostiv a vegheat mereu asupra omenirii. Dezastrele apar atunci când omul se întoarce împotriva Divinității, iar omenirea poate fi salvată numai prin revenirea la moștenirea transmisă de Divinitate. Atâta timp cât rămânem nemișcați la fațetele diavolului, păstrăm adevărata compasiune în inimi, urmăm standardele divine pentru a fi umani, reînviem valorile tradiționale și ne întoarcem la cultura tradițională, Divinitatea va elibera omenirea de malefic. La acest moment, dacă omenirea va urma această cale sau nu, este ceva ce ne privește pe noi toți.

*****

 

Referințe

Referințe
1 [1] Li Hongzhi, “Liniștiți exteriorul prin cultivarea interiorului”, în Principii Esențiale pentru O Avansare Ulterioară, 5 ianuarie 1996, https://ro.falundafa.org/books/Essentiale1/Principii_Esentiale-ptAvansare1_2012-06-09.htm